Walking in Your Shoes

dare to wear even if it hurts…

Extreme

on January 19, 2013

“The great gift of human beings is that we have the power of empathy, we can all sense a mysterious connection to each other.” ― Meryl Streep

 

Nu intamplator am inceput cu acest citat. Meryl Streep e una dintre actritele mele preferate, iar empatia, nu numai ca este cel mai minunat dar care ni s-a dat, dar in mod paradoxal este si una din necesitatile fundamentale ale omului de azi, dupa cum a mentionat si presedintele Statelor Unite, Barack Obama, intr-un interviu dat in show-ul lui Oprah Winfrey, pe care il poti urmari aici (sunt doar 3’36”).

Ai vazut empatie in politica? Poate pe ici-colo, in cel mai fericit caz. Politica si necesitatile oamenilor sunt doua linii paralele, dupa parerea mea. Capacitatea unui om politic de a stabili empatie între el și electorat este un prim pas spre succes, îi creează un statut favorabil. Într-un stat cu o cultură democratică, empatia poate echilibra lipsa altor trăsături, precum competența.

Dar azi, vreau sa-ti vorbesc despre cele doua extreme ale empatiei: excesul si lipsa totala a ei. Ma voi referi mai mult la cea de a doua, fiind mai putin cunoscuta.

e atunci, cand intri in rezonanta emotionala cu cel de langa tine, simti foarte exact starea prin care trece, te autodepesesti chiar, incercand sa te transpui in starea respectiva, absorbind din emotiile celuilalt.

Apoi faci eforturi de a gasi o solutie de a alina durerea celuilalt, iar in momentul in care interactiunea s-a incheiat, in loc sa renunti la tot ce ai absorbit, pastrezi in tine o parte din acele emotii, si uiti sa mai “iesi din papucii” celuilalt.

Asta te face sa te consumi mult mai repede decat un om obisnuit, si te face sa uiti complect de tine, sa nu mai traiesti viata ta, ci mereu a celorlalti.

Mi s-a intamplat sa cad in extrema asta, era o perioada in care emotiile erau cele care ma dominau. Am incercat sa fiu “oarba si surda” la nevoile oamenilor, dar nu mi-a iesit, si-mi pare bine. Si de fapt e un intreg sir de dominouri, care daca nu au o stabilitate, cad una dupa alta.

Aici ma gandesc la lipsa unui sens in viata, care pe langa faptul ca esti o persoana sensibila la nevoile altora, te face si mai vulnerabila si coplesita de situstii.

Si nu in ultimul rand, daca nu ai o personalitate puternica, care sa te ajute sa-ti mentii echilibrul, nu iti vei da seama de pericolul de a fii dus de val. Sigur mai sunt si altele, completeaza tu, te rog, intr-un comentariu.

 

Astazi, mai mult ca oricand, unii oameni se gandesc doar la ei insisi, fara sa ia in considerare pe cei de langa ei, sau in cel mai rau caz, nu se gandesc nici macar la ei insisi, au o lipsa totala de empatie. Este cea de a doua extrema.

Aceasta se intampla cel putin din 3 motive:

1) asa s-au nascut, dupa cum reiese din cercetarile facute pe creierul uman, si vei vedea in continuare…

2) nu au primit iubire si intelegere in copilaria lor, si nici ei, la randul lor, nu stiu s-o dea.

3) in viata lor au avut atat de multe deceptii din partea celor din jur, incat au renuntat sa fie interesati de ei.

 

Te-ai gandit vreodata, cum e sa nu ai deloc empatie?

Lipsa totala a empatiei duce la sociopatie sau psihopatie.

Scriitorul irlandez, Thomas Sheridan, descrie foarte bine aceasta stare in cartea sa The Labyrinth of Psyhopath (2011).

A avut o viata destul de interesanta, avand deseori de a face cu acest tip de oameni carora le lipseste cu desavarsire empatia, si s-a hotarat sa faca cercetari in aceasta directie.

A crescut intr-un cartier dezavantajat in nordul Dublin-ului, unde se simtea criminalitatea si erau probleme de tot felul, insa majoritatea oamenilor erau linistiti, decenti, constiinciosi, empatici.

Dupa ce a terminat scoala, a facut parte dintr-o trupa rock timp de cativa ani, invartindu-se prin lumea muzicii, apoi grafic designer, apoi a lucrat la Wall Street, in investitii bancare. Cum bine spunea un articol despre el… De la “Internet Troll” la expert in psihopatie.

El explica, cum acesti oameni sunt de fapt oameni foarte normali, linistiti, decenti, obisnuiti, nu sunt ucigasi in serie, nu sunt nebuni, nu sunt rebut social, nu au un comportament criminal cum se crede in cultura populara. Trec prin viata fara niciun simt al contiintei, nu au abilitatea de a simti sentimentele altora.

Ei traiesc intr-un mod mecanic. In viata de cuplu trec foarte usor de la o relatie la alta sau au mai multe relatii in acelasi timp, nu din nimfomanie, pentru ei fiind doar o chestiune de business, incercand sa profite la maxim, fara sa se implice emotional, pentru ca nu o pot face, astfel fura viata altora, fara sa se simta vinovati de asta.

In urma cercetarilor sale directe, a juns la concluzia, ca unul din 22 de oameni este sociopat sau psihopat. El recomanda cartea Without Conscience a lui Dr. Robert Hare, parintele studiului modern al comportamentului psihopatic, care sustine, ca acest comportament este ereditar. A lucrat la background-ul psihopatiei penale, facand cercetari pe creierul unor detinuti, diagnosticati ca psihopati si al celora care nu erau.

Psihopatii au conexiuni mai putine intre o anumita zona (vendromediala) din cortexul prefontal (hipotalamusul) si amigdala – aflata in asa-numitul creier emotional. Cortexul prefontal este partea cea mai dezvoltata a creierului, fiind totodata responsabil cu controlul sentimentelor de empatie si vinovatie. Amigdala controleaza frica si anxietatea.

Aceste doua structuri din creier, care controleaza emotiile si comportamentul social, nu comunica asa cum ar trebui.

Creierul genereaza o activitate electrica, prin care trimite mesaje in toate partile corpului. Aceste mesaje sunt trimise de sistemul central nervos prin impulsuri sau unde cu o anumita frecventa. Daca creierul prezinta anomalii, aceste impulsuri si frecventa cu care sunt transmise, sunt disturbate, ele ajung distorsionate sau deloc, ceea ce duce la un dezechilibru in tot organismul.

Ce ne transmite Thomas Sheridan?

Ca nu pornim cruciade impotriva psihopatilor, ei exista, ei nu au cerut sa se nasca asa. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne fie mila de ei, sau sa-i condamnam. Ei oricum platesc, daca incalca legea.

Ceea ce poti face e, sa-i recunosti, sa-i descoperi, sa inveti despre ei, sa-i intelegi pe cat posibil, daca poti sa-i eviti, dar daca esti in contact cu ei, sa nu consideri ca demonul tocmai a batut la usa ta sau ca ti se poate intampla ceva oribil, pentru ca nu functioneaza asa.

Ei nu sunt un target, nu trebuie sa ai nimic personal cu ei. Si daca ai fost o victima, ia aceasta experienta ca pe o lectie, aceste situatii exista, sa le recunosti si sa le faci cunoscut celor din jurul tau, astfel sa poti salva alte posibile victime. Ei oricum, nu se pot vindeca. Incearca sa castigi din experienta ta, stiind ca e e un motiv pentru care s-a intamplat. Exista un bigger picture, care in cele din urma iti va fi de folos.

Clipurile despre cartea The Labyrinth of Psyhopath le gasesti pe Youtube.

Iti multumesc ca ai citit si acest articol. Spune-mi, te rog, sub acest articol, daca ti-a folosit in vreun fel informatia de mai sus.

Te imbratisez,

gyongy

comments

2 Responses to “Extreme”

  1. Cristina says:

    Este foarte inspirata alegerea ta de a vorbi despre empatie. Tu ai vorbit foarte la obiect si documentat despre asta. Felicitari!!!

    Traim intr-o lume in care avem nevoie sa invatam sa fim empatici. Personal, eu consider ca empatia poate fi si invatata. Sunt de acord, nu suta la suta, dar putem sa ne crestem aceasta “abilitate”. Sunt de acord cu studiile facute pentru a descoperi cauzele neuronale ale lipsei empatiei dar nu as pedala foarte mult pe asta. Mi se pare ca ar fi ca o scuza, ca un paravan dupa care s-a ascunde tot mai multa lume.
    Prefer sa cred ca, cu multa iubire, compasiune, intelegere, empatie putem sa-i invatam si pe cei care mai putin “norocosi”, cum se traieste empatie.
    Frumos subiect, Gyongy! Astept urmatorul articol. :)

    • gyongy says:

      Iti multumesc, Cristina!

      Bineinteles, empatia e educabila, dupa cum am scris intr-un articol precedent.
      Minunile se intampla mereu :D si cred in puterea iubirii.

      Sunt de acord cu Thomas Sheridan in sensul ca mi-am facut o imagine a tot ceea ce spune el despre psihopati si despre faptul ca nu se vindeca, si o vad ca si cand cineva ar vrea sa simta gustul mancarii dar nu are papilele gustative, pentru ca asa s-a nascut.

      Am gasit interesanta ideea, ca psihopatia poate fi ereditara.

      Inca odata iti multumesc :) … cu mult drag.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>